Vieux

            Caldura din casa usor imi inunda obrajii. Lumina patrunde incet printre umbre...Puteam spera ca dincolo de sticla, un val imens de gheata alunga intrusul. Pe geam desenam usor cu degetul un fulg de cristal, o floare nemiscata si totusi plina de viata. Aburii umpleau tabloul. Perfectiune!
             Mirosul de portocale ma facu sa inchid pentru o clipa ochii si sa-mi aduc aminte de iarna trecuta...si de tine. Reveria a inceput. Era de fapt continuarea realitati netraite. Zbucium! Atat imi aduc aminte ca ai lasat in urma; apoi s-a asternut iertarea: plapuma alba, pufoasa ce acopera intreaga fiinta...Ce urma sa se intample daca te iertam? Probabil reconciliere absurda, repetitia povestii si esecul iminent. Din nou zbucium....
             Cat ii sunt de recunoscatoare ca focul imi alina ranile si nu gheata! Din pacate, pe tine frigul te anima. Te las asa... tu ai asteptat din nou iarna, nu eu! Stiam in adancul inimii ca nu voi uita acele clipe, ca le voi retrai in vis. Doar nu credeai ca va dura vesnic... Sau ai crezut? Nu stiai ca dupa toamna vine iarna?? Eu stiam, dar nu doream... Macar ma conformez legii naturii. Ia spune-mi: cui ii este mai bine? Nu conteaza, nu te urasc. Nu te iubesc. Stai sa iti aduc macar o patura de ceata!!!