Words

     Nu poti exprima in cuvinte ceea ce simti, poti doar arata ce simti! Cuvintele jignesc, insala, ranesc, surprind si impart multe trairi. Cel care se gandeste de doua ori inainte de a vorbi este o persoana inteleapta. Aruncam deseori cuvinte la nervi, mai apoi le regretam. De ce ? Este mai bine sa tinem in noi? Cum poti spune un adevar fara sa ranesti? Cum poti transmite exact ceea ce simti/ crezi?
     Cultivarea rabdarii este importanta in procesul comunicarii. Educatia si bunele maniere te pot ajuta intr-o masura sa ai o vorbire respectuoasa. Felul in care folosim cuvintele ne diferentiaza. Putem afirma ca aceasta este o arta! Puterea cuvintelor este uimitoare. Cat de apreciat este un "cuvant" bun (incurajator) la momentul potrivit, cum ar fi: "Sunt alaturi de tine!" Cat de dureroasa poate fi compararea... Cat de greu de acceptat este un simplu "Adio!" si cat de greu de crezut este prietenul care spune "Nu am vrut...". Ne indulcim cand si-a luat inima-n dinti si a spus: "Te iubesc!" sau cand a lasat la o parte mandria pentru a-si cere "iertare".
      Depinde de noi ce vom alege, cum vom alege sa ne folosim "darul vorbirii": "Din aceeasi gura ies si binecuvantarea si blestemul..."

L' éternité

        Ce ai vrea mai mult decat o eternitate alaturi de ceea ce iubesti? Nimeni, nici chiar moartea sa nu-ti rapeasca persoanele dragi; mi se pare ca este cel mai minunat lucru! ETERNITATEA IN STARE DE PERFECTIUNE este tot ce ti-ai putea dori. Atunci, nu merita sa lupti? Mai bine induri cateva clipe de suferinta, repros, regret, nemultumire, umilinta, dezamagire si frustrare in acest sistem, decat sa pierzi ce este cu adevarat important.
        Probabil suna/ percepi asta ca pe ceva ciudat, insa suntem creati cu niste capacitati imense din care folosim doar o farama. Suntem limitati la a vedea doar ce ne inconjoara, iar ceea ce vedem promoveaza ideea de inceput-sfarsit. Insa, cand ne vom folosi de tot ce dispunem, vom realiza mult mai bine acest concept. Faptul de a asimila cunostinta exacta depinde si de batranul Cronos. Cunostinta infinita implica un proces de invatare continuu fara a ajunge la un apogeu si fara a spune "Acum stiu tot!". Nu! Comparativ cu situatia prezenta, putem aduce in discutie superioritatea absoluta.
        In afara de cunostinta, ma intreb unele lucruri ce au legatura cu ceea ce stiu despre nemurire din carti si ceea ce stiam deja din Biblie. Vom dormi? Necesitatile fizice ne vor fi satisfacute din plin, asta este cert, dar care vor fi acestea? Hrana, adapost: sunt iesite din discutie. Dar nevoile fizice, spiritulae si emotive cum vor fi?
        Atatea intrebari....Este un lucru extrem de curios. Alte sentimente ce ma incearca cand ma gandesc la eternitate sunt: fascinatia, incantarea si nerabdarea; toate manifestandu-se concomitent.
        Sa revenim totusi la ceea ce ne intereseaza: eternitate alaturi de ceea ce iubesti...Nu se pune problema plictiselii, monotoniei, saturatiei. Descoperi tot mai mult, ce nu ai apucat inca, esti tot mai curios si fascinat de ceea ce te inconjoara. Iti place. Poti experimenta ceea ce inainte nu aveai ocazia. Aceasta dorinta de cunoastere nu se termina, termenul de valabilitate fiindu-i eternitatea insasi. Ai vrea sa ai asta de pe acum. Sa nu te desparti de ceea ce iubesti, sa pastrezi acele momente unice din viata care din pacate sunt prea scurte; este cel mai minunat tel: speranta care nu moare. Si ciudat este ca, desi ne dorim foarte mult acest lucru, nu il acceptam si il privim ca pe ceva inexistent, imposibil, feeric, interzis, de basm.
         Totusi, merita orice efort, care este infinit mai mic pe langa rasplata faptului de a avea rabdare, de a merita sa ai parte de aceasta promisiune: reala, palpabila pentru cei care cred cu adevarat si o doresc!

Vieux

            Caldura din casa usor imi inunda obrajii. Lumina patrunde incet printre umbre...Puteam spera ca dincolo de sticla, un val imens de gheata alunga intrusul. Pe geam desenam usor cu degetul un fulg de cristal, o floare nemiscata si totusi plina de viata. Aburii umpleau tabloul. Perfectiune!
             Mirosul de portocale ma facu sa inchid pentru o clipa ochii si sa-mi aduc aminte de iarna trecuta...si de tine. Reveria a inceput. Era de fapt continuarea realitati netraite. Zbucium! Atat imi aduc aminte ca ai lasat in urma; apoi s-a asternut iertarea: plapuma alba, pufoasa ce acopera intreaga fiinta...Ce urma sa se intample daca te iertam? Probabil reconciliere absurda, repetitia povestii si esecul iminent. Din nou zbucium....
             Cat ii sunt de recunoscatoare ca focul imi alina ranile si nu gheata! Din pacate, pe tine frigul te anima. Te las asa... tu ai asteptat din nou iarna, nu eu! Stiam in adancul inimii ca nu voi uita acele clipe, ca le voi retrai in vis. Doar nu credeai ca va dura vesnic... Sau ai crezut? Nu stiai ca dupa toamna vine iarna?? Eu stiam, dar nu doream... Macar ma conformez legii naturii. Ia spune-mi: cui ii este mai bine? Nu conteaza, nu te urasc. Nu te iubesc. Stai sa iti aduc macar o patura de ceata!!!

L'inspiration ne vient pas seule

                  Nu...niciodata nu vine singura.
         Persoana care mi-a insuflat aceasta dorinta de a scrie este speciala...Mi se pare un lucru bun sa scrii si nu ma refer in general, ci la faptul de a impartasi si altora ceea ce scriu. Nu am avut aceasta ocazie inca. Nu e tarziu... M-am regasit de prea multe ori in cuvintele altora, fara sa pot da frau liber gandurilor si sentimentelor proprii. Ce mi-as dori este ca macar o singura persoana sa se regaseasca in ceea ce scriu...macar una;)